Înstrăinarea generaţiilor ne ruinează

A scris Tiberiu, bărbat, 18-21 ani (22/02/2010 - 01:27)

Părintele Calciu spunea odată: “…comuniştii au făcut o prăpastie între vechea generaţie şi noua generaţie, şi această prăpastie, această lipsă de comunicare între părinţi şi fii, a făcut ca noua generaţie să fără nici un fel de opoziţie constructoarea comunismului…”

Este, dacă vreţi, o constatare genială, de nivel ştiinţific, făcută de un simplu duhovnic. Cu toate că cu toţii condamnăm comunismul, cam nu tragem atenţia cuvenită acestei tactici de fier, cu ajutorul căreia comuniştii au adus acest popor sub alcultare.

Afirmaţia părintelui Calciu este plină de adevăr. Iată cîteva exemple prin care se realiza această întrăinare a generaţiilor:
*se punea accentul pe învăţămîntul ateist din şcoli, copii fiind nevoiţi să înghită mincinoasa idee comunistă şi să scuipe în valorile pe care însuşeau acasă.

* o mulţime de părinţi au fost ucişi din motive social-politice, copiii acestora rămănînd fără atenţie, grija şi iubirea acestora.

* părinţii erau obligaţi să muncească din naopte-n noapte în colhozuri, rămînîdu-le astfel prea puţin timp pentru a se îngriji şi de educarea copiilor.

* peste tot, copiiilor li se insufla ideea distrugătoare de suflet că comunismul e unicul adevăr şi valoare. În rest, conştiinţa naţională, trecutul, datinile, valorile morale şi multe altele trebuiau date cu picorul, pentru că aparţineau unui trecut chiaburesc, fascist, naţionalist, dogamtic, etc.

* implantarea spiritului luptei de clasă la noua generaţie a fost atît de diabolic, încît într-unul din cazuri, un copil şi-a pîrît tatăl care ţinea ascunşi cîţiva saci de grîu pentru familie. Era prin anii de tristă amintire ai foametei. Tatăl pe loc a fost deportat. Copilul însă, a avansat ulterior cu paşi siguri prin toată ierahia acea comunistă: de la decembrel la septembrel, la octombrel, la noiebrel… pînă colo sus, în “Raispolcom”.

Tactica aceasta, a întreruperii artificiale a comunicării între vechea şi noua generaţie a dat rezultate înspăimîntătoare. Pe plan material, noua generaţie a fost lipsită de educaţia din familie, iar acesata s-a văzut în lipsa de interes cu care lucrau colhoznicii: furau, “haltureau”, lucrau fără a tinde spre perfecţiune, ci pentru a i se termina mai repede ziua de lucru.

În ceea ce priveşte aspectul moral, valoric, păi nici nu de pun întrebări: dominaţia comunistă a lăsat în urmă un popor deznaţionalizat, lipsit de Dumnezeu, lipsit de trecut, îndepăratat de valorile şi specificul sau, mai pe scurt, ne-a transformat într-o masă omogenă de oportunişti, trădători şi leneşi.

În manualele de istorie vom găsi că mijloacele prin care comuniştii au înfrînt rezistenţa popoarelor asuprite au fost: parcticile antidemocratice, întemniţarea oponenţilor politici, lupta de clasă, teroarea, crimele în masă. Şi iarăşi spun, cam se vorbeşte în şoaptă despre înstrăinarea generaţiilor, această tactică criminală, antinaţională promovară de bolşevici de genul lui Lenin, Trotski, Beria, Pauker, etc.

De ce nu lăsăm noi la o parte condamanrea spiritului antidemocratic al comunismului (că nu acest lucru este important), şi nu ne axăm mai mult pe criticarea şi condamnarea spiritului demonic şi anticreştin al acestuia, înfăptuit prin ruperea legăturilor dintre vechea şi noua generaţie?

Dar altceva este la mijloc. Cine are ochi de obsevat, observă că înstrăinarea generaţiilor nu este specifică doar comunismului. Toate ideologiile materialiste au nevoie de oameni lipsiţi de identitate, întrucît doar nişte imbecili, doar nişte fricoşi, doar nişte indivizi fără de Dumnezeu şi fără de trecut se pot lăsă păcăliţi de primatul materialismului asupra spiritualului.

Aşa au acţionat toţi materialiştii pe care i-a cunoscut istoria, fie ei mercantilişti, fie ei liberali, fie ei capitalişti, fie ei comunişti, sau mai nou – globalişti. Cu toţii, avînd ca scop instalarea primatului materialismului ateist în orice zonă pe care şi-au dorit-o, au înfăptuit lucruri nedemne pentru un om întreg la minte. Iar înstrăinarea dintre generaţii a făcut parte din acţiunile acestora.

Să ne gîndim doar la un lucru. Pricipalul obstacol în calea expaniunii unei ideologii mincinoase o constituie conştiiţa naţională a unui popor. Aceasta este bazată pe morală creştinească (în cazul nostru), pe un sistem stric de valori, pe concepţii ierarhizate cu stricteţe, pe cultul eroilor neamului, pe neacceptarea ideilor străine şi nu în ultimul rînd – pe dorinţa comunităţii de a trăi liberă. Prin urmare, destabilizara acestor valori şi concepte a devenit un imperativ pentru comunişti, capitalişti şi alte astfel de ”popoare egiptene”.

N-ar trebui să ne mirăm de unde au apărut curente literare bolnave, precum iluminismul, existenţialismul sau post-modernismul, curente literare care desfiinţează ordinea creştină a lumii, care au negat şi neagă aspectul spiritual al lumii înlocuindu-l cu ipocrizii existenţialiste, care batjocoresc valorile creştine din falsa judacată “raţională”. Acesta au avut loc şi cu scopul de crea distanţă între vechea şi noua generaţie.

Să nu ne mirăm de unde apar noi şi noi “feluri de a fi”, care încetul cu încetul Îl scot pe Dumnezeu din gîndirea noastră. Ele sunt concepute în mare parte pentru a crea o mare derută în viaţa tinerilor.

Ne întrebăm de ce la şcoală, copiii învaţă lucruri din ce în ce mai străine de aducaţia pe care o primesc în familie. Răspunsul nu poate fi decît unul: conducerea acestei lumi, materialistă pînă-n oase, nu are nevoie de oameni cu conştiinţă naţională (care cresc în familiile tradiţionale), ci de “homo consumatores et lipsitos de identitatos” (nuştiu dacă e corect din punct de vedere ştiinţific expresia), care să consume şi să producă bunuri la nesfîrşit.

Cu toţii ştim că moda tinde să devină o preocupare din ce în ce mai importantă în viaţa omului. Am trecut deja de limita cînd acordăm aspectului exterior mai multă importanţă decît sufeletului. Iar moda, care nu este altceva decît o medotă de a crea o prăpastie între generaţii, se întinde ca o caracatiţă peste omul secolului XXI. Din cîte ştiu, pînă pe la începutul secolului trecut, strămoşii noştri purtau haine naţionale. Cu timpul, au pătruns şi la noi costumul, şi alte accesorii străine, făcînd parte din moda frunţuzită. Sub comunişti au început să fie urîte hainele naţionale, şi înlocuite cu hainele de membru de partid, care erau mai la modă. După 1989, au pătruns şi aici jeanşii şi fustele scurte. Ceva mai nou, tineretul de azi poartă haine din ce în ce mai trăsnite, fiind imposibil sp faci deosebirea de gen (nefiindu-le ruşine de părinţi). Trebuie de constatat că prin modă de asemenea se doreşte crearea din nimic a unei prăpastii între generaţii. Peste vreo cîţiva ani, ce ne mai aşteaptă, ce altfel de modă va mai veni peste tineret să le insufle minciuna că ei trebuie să fie diferiţi de alţii?

Pînă prin mijlocul secolului XX, românul nu ştia altă muzică decît cea populară (desigur că cu excepţia oraşelor, unde modernizarea îşi făcuse efectul, ia moda franţuzită a ucis specificul românesc). Cît au dominat comuniştii s-au dezvoltat, foarte puţin ce-i drept, stiluri de muzică străine, care însă nu erai atît de priculoase asupra tineretului. Îndată după 1989, românii au devenit nişte simpli consumatori, adoptînd stiluri muzicale din ce în ce mai deocheate: pop, rokc, house, trance, electro-house, şi nu în ultimul rînd – manele. Desigur că consecinţa acestei tendinţe în materie de cultură a fost (pe lîngă crearea de profit pentru aşa zişii muzicieni) îndepărtarea generaţiilor, zdrobirea relaţiilor părinţi-copii, pînă la momentul că copii nu mai recunosc autoritatea părinţilor.

Ar trebui să facem o constatare: situaţia critică în care se află poporul nostru nu poate fi la nesfîrşit. Ca orice problemă poate fi soluţionată. Iar pentru soluţionarea ei dacă s-ar întreprinde paşi concreţi întru apropierea generaţiilor, ar fi excelent.

Nu se vede oare că copiii nu mai ascultă de părinţi cum ascultă de televizor? Oare nu se vede că ţara asta moare nu din lipsa unor investiţii străine (aşa cum se obosec să ne lămurească politicienii noştri), ci din lipsă de oameni cu conştiinţă?

Buna comunicare şi legătură dintre genereaţii a fost de secole agrantul continuităţii acesui neam. Iată că continuitatea nemaului românesc este pusă în pericol de lipsa liegăturii între generaţii. De aceea este necesară renunţarea la “relaţiile democratice” dintre părinţi şi copii, căci, aşa cum spunea Dan Puric, între un copil şi un părinte trebuie să existe doar relaţii ierarhice, ceea ce este şi normal. Deci, dacă democraţia a mai pătruns şi în relaţiile familiale, iar democraţia ştim că înseamnă doar hoas şi decădere, este lucru rău.

Deci, înstrăinarea dintre generaţii nu este ceva firesc, şi este un proces regretabil şi distructiv, de pe urma căruia avem doar de pierdut. Iată acesta este pericol pentru naţiunea română, şi cotra căruia trebuie de luptat, nu gripa porcină, sau mai ştiu ce altă realizare din laboratoarele americane.

Sursa: http://stefanbolocan.wordpress.com/

• 4 commentarii
• Tema: Casnicie si familie