Autorii care vor publica "întrebări" cu temele de acasă de la liceu/universitate, etc. se vor trezi cu conturile blocate definitiv.

Pentru ST...

A scris foreign, femeie, 18-21 ani (03/03/2010 - 04:20)

La început a fost o senzaţie uşoară de căldură care parcă mă gâdilise un pic în interior. Apoi a trecut o zi, o luna, încă câteva luni...senzaţia lejeră creştea şi începuse să ia forma unui vârtej emoţional. Când îl vedeam simţeam cum mi se încălzesc puternic mâinile, de la coate în jos. Vârtejul îmi răsturna cărările din suflet, mi le umplea cu frunze moarte când nu-l vedeam. Apoi era suficient un zâmbet inocent şi Soarele din mine iar creştea. Se părea că totul va fi minunat. Dar cred că vă daţi seama că nu poate fi totul pe liniuţă dreaptă în lumea asta a noastră. Da!Erau zâmbete nevinovate, obraji înroşiţi de la privirile lor, gânduri şi răsgânduri...Apoi a venit „anul negru”. Stop!Pauză! Negru!...mult negru...El îşi trăia viaţa fericit, obişnuit...şi ea – fericită...cel puţin încerca...şi aproape că îi reuşise până când el iar a picat ca din cer cu un sărut simplu, dar atât de profund, chiar în mijlocul drumului păzit de soldaţii sovietici din ’45 şi de brazii cu vîrfurile tăiate de proştii locului. Se începuse o frumoasă perioadă din viaţa ei...şi a lui, posibil. Doamne, câte nopţi ascunse de toţi...câte evadări...plăcute...câte minciuni doar pentru a fi fericită câteva momente. Era bine. Sigur, cu mici intervenţii emoţionale negative şi indiferenţă mascată. Câteva luni a fost...apoi într-o zi a plecat....departe...chiar departe...a urmat aproape un an de legătură psihologică şi emoţională...satisfacţia provocată de un simplu sms de-al lui era grozavă...un simplu sms ma făcea fericită pentru toată ziua, cu toate că oameni dragi erau destui în jur. Era ca un drog.
V-aţi plictisit? Probabil nu vă este interesant, fiindcă nu aţi trăit pe propria piele acele senzaţii.
Dar...mai este un pic...”un pic emoţional”.
Puteţi crede că e vorba de un zeu... NU. E un om simplu. Cu indiferenţă...cu lipsă de atenţie în unele momente...cu ochi căprui... Doar că Simplitatea lui atrage. Indiferenţa te incită. Lipsa de atenţie te face să-l cauţi, deoarece uneori pot crede că i s-a întâmplat cel mai mare rău din lume. Iar ochii lui sunt plini de bunătate, o bunătate de copil inocent.
Vorbeam mai sus că era departe. Însă acum a revenit. Când am aflat că e acasă am simţit că iar s-a rupt legătura dintre noi...el e acasă...e al întregii Moldove...nu mai este acea fiinţă aflată departe...
Ştiu, nu-i sfârşitul lumii. Dar e cutremur în interiorul meu...totul va reveni la normal...dar până atunci eu sunt aici, departe...Tu eşti acasă...acasă - unde-ţi sunt prietenii, prietenele, plăcerile şi poţi face şi avea orice...orice...
Ţi-i dor?
DDD

Comentarii (4)

A scris Passat la 04/03/2010 - 22:20:12

Hmmm...mi-am amintit şi eu cu mult drag cum eram vegheaţi de soldaţii sovietici într-o noapte de octombrie în care stropii de ploaie abia de mai reuşeau să ne ude privirile...am rezistat...şi eu şi iubita mea...

A scris Desire la 06/03/2010 - 20:04:09

nu am inteles nimic...dar mi-a placut :)

A scris foreign la 09/03/2010 - 03:05:19

Nu stiu cuvantul potrivit care mi-ar descrie sentimentul fata de el, insa stiu exact ca CU EL SUNT FOARTE FERICITA.

A scris Maytrei la 21/03/2010 - 18:52:13

:)) fericita, bravo.eu cel putin mai nu intelesesem ca e vorba de o relatie mai dificila.

e uluitor cit de bine ma regasesc..si eu care credeam ca doar mie mi se poate intimpla chestii de genu...hmm, bizar.

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!