Autorii care vor publica "întrebări" cu temele de acasă de la liceu/universitate, etc. se vor trezi cu conturile blocate definitiv.

Ştirile “bombă” şi manipularea societăţii

A scris Soldatul Dac, bărbat, 26-30 ani (04/03/2010 - 13:51)

Ştirile “bombă” şi manipularea societăţii

“Astăzi a avut loc un accident rutier soldat cu 3 morţi, şi 12 raniţi”… “Ieri un tănăr alcoolic a violat o bătrînă de 80 de ani”… “Şocant: un muncitor rămas fără de lucru şi-a pus capăt zilelor”… “Exploziv: Bob Saap vs. Mike Tyson numai pe canalul nostru”… “Incendiar: actriţa prostituată X şi ceartă cu actriţa neprostituată Y, doar pe canalul nostru”… “Nemaivăzut: o tînără emo şi-a pus capăt zilelor vrînd să vadă cum este să cazi de la etajul 15″… ”Şocant: cîteva mii de ortodocşi întoleranţi au protestat contra paşapoartelor biometrice”…. etc.

Iată astfel de gen de informaţii înghiţim noi zi de zi de la TV. Ştirile “bombă” au devenit o preocupare a consumatorului de azi, şi delectarea cu astfel de prostii este considerată “informare”, înseamnă pentru ei “a fi în pas cu lumea”. În faţa acestei avalanşe mediatice, noi apărem slabi şi lipsiţi de imunitate. Căci, dacă am avea un set de valori de care să ne ghidăm în această societate, spălarea creierelor prin mass media ar deveni imposibilă.

Mass media, sau mediul informaţional, constituie în societatea post-industrială o instituţie cu puteri nelimitate practic. Datorită încrederii nemeritate de care de bucură printre mase, mass media are o putere de manipulare enormă, pe care din păcate, şi-o exercită din plin. Acest lucru nu poate fi întîlnit doar în societăţile post-industriale, fiind specific aproape majorităţii statelor lumii datorită tendinţei oarbe de globalizare. Am specificat “societatea post-industrială”, deoarece consider că ţările înalt dezvoltate şi trecute de ultima etapă a revoluţiei industriale, reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea manipulării în masă prin sistemul informaţional.

Dacă ştim cîtuşi de puţin istoria, ne dăm seama că manipularea prin mass media a început să se dezvolte vertiginos odată cu afirmarea democraţiei. Poate că şi pînă la anul de tristă amintite 1789 populaţia era îndoctrinată după placul clasei conducătoare, prin ştiri de tot felul, toate avînd ca scop manipularea maselor. Diferenţa constă în faptul că odată cu explozia “valorilor” burghezo-democratice moralitatea a fost privită ca ceva periculos, şi tratat ca atare. Din 1789 şi pînă astăzi, moralitatea din societate şi informarea societăţii, au evoluat invers proprţional, dacă vreţi, ajungînd astăzi la o societate descreştinată, demoralizată, dezorientată, lipsită de valori şi idealuri, şi consumatoristă din talpă.

De fapt, manipulare a existat dintotdeauna. Manipulare, înseamnă influenţarea directă a unui individ de către altcineva. Numai că există manipulare pozitivă şi manipulare negativă. Educaţia părinţilor, deprinderea valorilor naţionale din sînul familiei, însuşirea idealului naţional de la o persoană mai în vărstă, desigur că reprezintă ”manipulări”, însă în sens pozitiv. Alta este situaţia în societatea noastră de astăzi, manipulată direct de către mass media, pentru a putea fi mai uşor condusă.

De multe ori nu se spune: “Fii informat, fii liber, fii puternic!” Asemenea îndemnuri le poţi vedea pe orice post TV, mai ales la cele comericale, gen PRO TV. De aici, nouă ni se creează impresia că a fi informat, este egal cu a fi puternic, ceea ce este şi normal. Numai că nu se pune întrebarea dacă informaţia pe care o înghiţim de la posturile comerciale este sănătoasă şi ne este de real folos. Din păcate, asta se întîmplă în societatea nostră contemporană: suntem plini de informaţie mincinoasă, crezîndu-ne în schimb puternici. Este plină lumea de “deştepţi” de genul “eu sunt informat” “eu am citit n cărţi” “eu citesc toate ziarele” “ascult Radio Moldova” “eu mă uit la PRO TV”, etc. A fi informat nu este egal cu a fi puternic. A fi corect informat, iată asta este agel cu a fi puternic. Numai că astfel de cazuri sunt foarte rare astăzi, iar aceşti oameni sunt numiţi extremişti, antisemiţi, incorecţi politic, intoleranţi, naţionalişti.

Dacă ar fi să fac o delimitare între o persoană ”informată” pur şi simplu şi un individ informat corect ajung la următorea concluzie: indivizii informaţi corect, supun informaţia pe care o primesc unei cenzuri, prin care tot ce este imoral şi nu corespunde valorilor în care a fost crescut este dat afară, în timp ce cei “informaţi” pur şi simplu asimilează asemeni unui aspirator orice informaţie, nu o supun nici unei critici, devenind astfel simple hard-disck-uri în care orice trebuie tolerat.

Iată un exemplu: un bătrîn de 80 de ani, care nu a făcut decît 4 clase,care nu ştie a scrie, care nu are nici televizor, dar care are o solidă bază de valori creştine, şi judecă orice din punctul de vedere al moralei creştineşti, dat fiind că cînd era mic i-a intrat în sînge de Hristos e adevărul absolut îşi dă foarte bine seama că avortul este un păcat în faţa lui Dumnezeu. În acelaşi timp, un individ “emancipat” trecut prin tot felul de şcoli, cu vreo două facultăţi, care citeşte orice pornografie de ziar, care priveşte orice canal TV, care tolerează orice, pentru care nu există Dumnezeu, iar integrarea europeană este adevărul absolut, crede că avortul este ceva normal, fiindcă dă, “fiecare are dreptul la alegere, şi noi nu putem limita dreptul la liberă alegere”.

Consider că calea luată de societatea nostră de azi este total greşită. Cineva, folosindu-se de promovarea democraţiei şi a drepturilor omului, ne transformă în nşte consumatori roboţi. În numele multiculturalismui şi a toleranţei, suntem obligaţi să înghiţim orice minciună, orice atac la identidatea noastră naţională. Am ajuns să fim atot-informaţi, însă atît de uşor de manipulat…

Acesta este un motiv în plus că idealul naţional, dat uitării în goana noastră pentru cîştigul material, trebuie umat acum mai mult ca oricînd. Să nu lăsăm mass media comercială să ne modifice identitatea. Să urmăm sfaturile înaintaşilor noştri mai presus de orice, şi să spunem un NU decis prostiei ideologice la care suntem supuşi prin intermediul mass mediei globaliste.

Comentarii (6)

A scris x-iurie la 05/03/2010 - 11:14:24

Bun articol ! , mi-a placut comparatia cu hard-disku )) , asa e , nu poti fi puteric fiind informat cu prostii , puternic poti fi cind cunosti adevarul !

A scris TaGuS la 05/03/2010 - 20:50:09

Mă uitam înainte la ştirile PRO TV fiindcă le consideram cele mai corecte şi imparţiale, cu atît mai mult cu cît nu prea aveam alternativă, ma-nervam cînd ascultam ştirile la Moldova 1, NIT, euTV, N4.

Acum dacă mă uit, dau peste multă informaţie " de umplutură", total inutilă, cum spui şi tu în articol.
Ştiri gen "Ghimpu şi telefonu lui" mi se par poveşti de adormit copchiii.

A scris kobra la 05/03/2010 - 21:08:41

Nu-mi plac ştirile bombă. Nu pentru că sunt manipulatoare sau nu, ci pentru că de obicei au formă, dar n-au conţinut. Vezi o ştire care îţi atrage atenţia şi după ce o urmăreşti, descoperi cu stupoare că mesajul ştirii nu prea are legătură cu titlul. De exemplu: "Nelly Ciobanu îşi înşeală soţul! Aceasta îşi lansează un nou videoclip, în care joacă rolul unei soţii infidele". Evident că e mare abureală. Sau "Marian Lupu s-a lansat recent în muzică. E vorba de un tânăr de 20 de ani, care e pasionat de muzică şi doreşte să facă furori în showbiz-ul autohton". Şi lista poate contunua. Afirmaţii bombă, care să ducă telespectatorul în eroare ca acesta să vrea să urmărească ştirea. Altfel aceasta e una ştearsă. E un fel de "îi promite consumatorului mai mult şi îi oferă mai puţin". Pe mine deja nu mă mai prostesc astfel de titluri şi îmi dau seama din start că e ceva la mijloc.

A scris Soldatul Dac la 08/03/2010 - 23:00:36

Ma bucur pentru tine Kobra.

A scris Passat la 09/03/2010 - 01:25:12

Am citit şi eu articolul de mai sus ca să înţeleg poziţia autorului vis-a-vis de mass media.
Părerea mea este că autorul a încercat să folosească nişte cunoştinţe sociologice, dar incomplete...care pînă la urmă tot induc în eroare. Ca să se înţeleagă la ce mă refer...era vorba despre manipulare care departe nu e ceea ce scrie autorul.

A MANIPULÁ vb. tr. 1. a mânui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler).
Vezi DEX-ul.

1. Rezultă că manipularea se referă la un grup de oameni prin influenţare psihică la anumite acţiuni şi nicidecum "Educaţia părinţilor, deprinderea valorilor naţionale din sînul familiei, însuşirea idealului naţional de la o persoană mai în vărstă"... Educaţia este o formare a unui individ şi nu o manipulare pozitivă.

2. Istoricul manipulării opiniei publice nu se dezvoltă din 1789 ci din perioada antică cînd tribul X era manipulat, pus împotriva tribului Y, Z întru acapararea de pămînturi, bogăţii, animale etc. Cît despre perioada din democraţie, manipularea a devenit un mijloc de uniformizare a ideii declarate ca generală. Sau dacă doriţi, un mecanism de obţinere a legitimităţii.

3. Cît despre informaţia de la posturile TV, stimate autor, nimeni nu-ţi bagă pe gît PRO TV-ul. Eşti liber să decizi dacă obţii informaţia necesara doar de la MU1 sau NIT. Sigur, dacă posezi o cultură politică parohială, atunci e suficient să iai informaţia doar de la tovarăşul din partid sau de la primarul din sat. A fi liber, a fi informat înseamnă a urmări diverse surse de informare, şi a-ţi crea propria părere.

4. Nu accept abordarea provincială a autorului că postul X e comercial, că noi suntem roboţi, că noi suntem manipulaţi inclusiv şi de părinţi....de unde atîta prostie?

Părerea mea este că acest articol e bazat pe preconcepţii, prejudecăţi şi sentimentalisme cu ajutorul cărora (paradoxal) autorul tinde spre o manipulare...



Un bărbat, 22-25 ani, a răspuns:19/03/2010 - 11:01:56

@Pasat......Iti depling soarta daca sprijinul tau de baza e DEX-ul......)))))))))))))

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!