Decretul lui Ghimpu
A scris Dan.blog, bărbat, 22-25 ani (28/06/2010 - 19:24)
Sovieticii au rupt Basarabia din trupul României pe 28 iunie 1940. Este un adevăr istoric care nu poate fi contestat de cineva întreg la cap și care știe un pic de istorie.
***
În condițiile în care ești la guvernare într-o alianță, ai cel puțin obligația morală de a anunța partenerii despre mutările pe care vrei să le faci. Dacă procedezi altfel e ca și cum ai da pasă adversarilor deoarece te-ai supărat pe-un atacant de-al tău. În plus Alianța a plecat de la premisele unei guvernări responsabile, au promis concentrarea pe creșterea economică și eliminarea subiectelor tensionate de pe agenda publică.
Comuniștii au jucat mereu pe cartea naționalismului moldovenesc. Iar în ultima perioadă nu mai aveau argumente pe această temă. Dacă trecem cu vederea data de 9 mai, comuniștii construiau un fragil castel de nisip fără a-și putea susține prin fapte tezele. Prin decretul semnat de Mihai Ghimpu s-a turnat o placă de beton care le oferă comuniștilor o nesperată temă de campanie electorală și posibilitatea de a obține mandate în defavoarea liberalilor.
Ultimul sondaj vizavi de percepția opiniei publice asupra zilei de 28 iunie 1940 spune așa: 34% consideră că actuala Republică Moldova a fost invadată de ruși în al Doilea Război mondial, 27% că Republica Moldova a fost eliberată de sub ocupație românească și 39% habar nu au ce semnificație are ziua de 28 iunie 1940. Cum ar trebui să se comporte colegii de Alianță în condițiile în care propui un decret care este practic împotriva convingerilor a 66% din populația țării? Din respect pentru adevărul istoric vor participa la comemorări.
Comuniștii și neo-comuniștii au atacat decretul în instanță sau nu au participat la acțiuni.
Președintele interimar a demonstrat că este anti-comunist(de parcă mai era nevoie!) dar oare a dat dovadă de corectitudine și inteligență politică pe termen mediu și lung?
Sursa: http://www.dancaranfil.com/blog/2010/06/decretul-lui-ghimpu/
Tweet- 0 commentarii
- Tema: Politica si guvernare

Comentarii recente