Autorii care vor publica "întrebări" cu temele de acasa de la liceu/universitate vor fi blocaţi definitiv.

N-am timp...

A scris celena, femeie, 22-25 ani (06/11/2014 - 19:27)

Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, dormim pe fugă. Între dimineaţă şi seară, e sprintul. Ne trezim că trec anotimpurile peste noi. Apropos, e toamnă de mult... Anii fug si ei. Ne ardem viaţa în birouri rigide, în zgomotul tastelor şi al aparatelor de aer conditionat, închişi în calculatoare, despre care ne amăgim că ne-ar fi ferestre spre lume.
Visăm pe google, rîdem pe facebook, ne dăm întalnire pe mess. Ne trăim iubirile în sms-uri şi ne amăgim c-am fi fericiţi. Ne culcăm cu ştiri şi talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoaşterii. Ii sunam pe cei dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim, aruncându-le în faţă arogantul “N-am timp!”.
Discuţii, telefoane, nervi, resemnare, evadare. Evadare? Alergăm în sprint spre vacanţă. O săptămână, două… Pauză de respiraţie. Niciodată detaşare, însă. Chiar aşa, când ţi-ai închis ultima dată telefonul? Si apoi… o luăm de la capăt, mai înverşunat. Crispaţi, hulpavi, avizi de viteză. Până la următoarea pauză. Şi tot aşa. Roboţi rigizi, prizonieri în propriile vieţi. De parcă dacă ne-am opri, am pierde TRENUL.
Cărăm dupa noi -povară grea – glodul prejudecăţilor. Gândim… cu viteza gândului. Pierdem esenţa, caci niciodată N-AVEM TIMP.
Citim titluri, dar uităm poveştile.
Ca sa faci parte din lumea asta, trebuie să ţii pasul cu ea. Ăsta e preţul pe care-l plătim cu toţii.
Uneori, simt nevoia să-mi cer timpul înapoi. Dar… N-AM TIMP sa fac asta. Trebuie sa fug, acum. Undeva, cineva ar putea să mă lase în urmă...

PS. Şterge-ţi lacrimile, copile, şi mergi mai departe...

Comentarii (3)

A scris nasea la 11/02/2015 - 15:05:01

wow…
Acum realizez cât de fericită sunt că procrastinez și sunt ”iresponsabilă”… Reiese că savurez viața :)

”Ca sa faci parte din lumea asta, trebuie să ţii pasul cu ea. Ăsta e preţul pe care-l plătim cu toţii.” - nu-i adevărat… Îți alegi ce pas vrei și cu acela trăiești… Nimeni nu-ți impune nimic.

A scris hoinarr la 11/02/2015 - 21:59:09

Ceva de genul: Nu lucrezi - n-ai pe ce trăi, lucrezi - n-ai cînd trăi.
De asta și urăsc viața într-un oraș supraaglomerat. Am revenit zilele astea în capitală după mai mult de 2 luni petrecute în orășelul meu natal. E o diferență colosală între observarea trecerii timpului acolo și aici. Și nicidecum nu mă pot deprinde din nou. Aici vezi viața doar prin geamurile troleului și, dacă ai fericirea, prin geamurile de la postul de muncă. Mi se pare inadmisibilă fugăreala aceasta după iluzii.

A scris nika17 la 11/02/2015 - 22:34:48

Un om de mare succes spunea asa, viata e ca o lamie, tot ce trebuie sa facem e doar sa o taiem felii sa-o presuram cu zahar si sa savuram din plin.
Asa ne ramine de facut si cu timpul, sa-l coordonăm noi pe el ci nu el pe noi, sa ne facem scopuri, sa le realizam , si sa mergem inainte negindindune la ceia ca ne fuge timpul de sub picioare, caci intradevar va fugi.

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!