Autorii care vor publica "întrebări" cu temele de acasa de la liceu/universitate vor fi blocaţi definitiv.

Princiupiul cel mai important de planificare a timpului

A scris bobo12, bărbat, 26-30 ani (24/06/2015 - 05:25)

Mulți se întreabă cum să reușească mai mult, mai bine și să aibă și timp liber. Sunt multe cărți bune despre planificarea timpului, pline cu exemple despre oameni de succes, cu metode și tehnici foarte bune, care dau rezultate. Unii oameni când citesc aceste cărți sunt atât de încurajați că încep să le pună în aplicare, pe când alții înțeleg că sunt bune, dar amână să își planifice timpul, ultimii sunt cei decepționați deoarece au încercat și nu au putut face față.
Acest articol este pentru cei care au obosit în planificarea timpului, au încercat să își facă agendă și nu au făcut față, simt un discomfort când trebuie să urmeze agenda, iar planificarea evenimentelor și a scopurilor este o povară.


Nu voi prezenta multe tehnici, ci doar una, care ține de esența planificării.
Planificarea nu începe cu agenda, ci începe cu inima, cu acordul intelectual și emoțional al inimii noastre. Dacă inima noastră dorește bogăție – planificarea va fi pentru aceasta, dacă inima noastră este o inimă lenoasă – atunci nu va da acordul pentru nimic, dar dacă inima noastră aparține lui Isus – ea va căuta să facă voia Lui.
Iată principiul ce doresc să îl prezint:

„Caută întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui.”

Aceste cuvinte aparțin lui Isus și fac parte din Predica de pe Munte, cuprinsă în capitolele 5-7 din Evanghelia după Matei.

Dacă scopul vieții va fi să cauți să ai standardele lui Isus și să faci voia lui Dumnezeu, atunci poți începe să planifici. Doar astfel începi corect. Dacă planificarea ta nu corespunde principiului de mai sus, atunci începi să faci lucruri pe care le vei regreta.
Iată ce presupune acest principiu:

1. Începe ziua cu Dumnezeu.

Domnul Isus spune „Caută întîi” ceea ce înseamnă – la început, în primul rând sau putem spune la începutul fiecărei zile. Începe dimineața cu Dumnezeu. Psalmistul zice:

„O iau înaintea zorilor și strig; nădăjduiesc în făgăduințele tale” (Ps. 119:147)

Cum este dimineața ta? Dacă verifici facebook-ul sau email-ul tău – aceasta e ceea ce cauți întâi, dacă aprinzi de dimineață televizorul –aceasta e ceea ce cauți întâi, dacă te arunci la lucru de dimineață – aceasta e ceea ce cu siguranță cauți. Dar ceea ce cauți întâi, e ceea ce este prioritate pentru tine.
Abia atunci tu poți spune că iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Poate unii au timpul lor pentru Dumnezeu zilnic și nu doar dimineața, dar cu siguranță sunt mulți creștini care au dat prioritate altor lucruri și își amintesc de lucrurile sfinte mult mai rar decât ar trebui.
Dacă începi dimineața cu Dumnezeu atunci te vei mai întoarce la El în timpul zilei, dar dacă amâni timpul cu El pentru seară – atunci posibil Îi vei explica că ești prea obosit și vei amâna pe a doua zi. Cei care sunt părinți știu cât de greu este să nu îți vezi copiii timp de o zi, aștepți cu nerăbdare să ai timp cu ei, să discuți cu ei, să ai atenția lor. Știi că este dreptul tău și plăcerea ta deoarece tu i-ai născut și tu îi îngrijești și ceea ce vrei este comunicarea cu ei și recunoștința lor.
Cu Tatăl ceresc este la fel.

2. Dacă nu cauți voia lui Dumnezeu, o vei căuta pe a ta.

Voia noastră este criticată de Biblie deoarece este catalogată că fiind rea și greșită. Prorocul Ieremia ne aduce aminte că inima este nespus de rea și deznădăjduit de înșelătoare.

„Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.” (Efeseni 2:3)

Domnul Isus spune că nu trebuie să ne facem griji despre hainele noastre și mâncarea noastră, pentru că Dumnezeu știe de ce avem nevoie și ne va da aceste lucruri, apoi adaugă că nu trebuie să căutăm acestea căci neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu aleargă după acestea, ci noi trebuie să căutăm întâi NEPRIHĂNIREA și ÎMPĂRĂȚIA Lui. Dacă ai alege între lucrurile de care să te îngrijorezi, între starea spirituală și materială, atunci trebuie să alegi starea spirituală.
În final e doar alegerea noastră cu privire la ce dorim să căutăm întâi.

3. De ce contează aceasta în planificare?

Contează de unde pornești și contează direcția în care mergi. Dacă pornești corect- ai toate șansele să nu rătăcești aiurea o zi întreagă sau chiar o viață. Să nu te trezești că alergi după ceea ce Dumnezeu spune că este goană după vânt. Dacă te hotărăști să începi corect – atunci începe ziua cu Dumnezeu, caută călăuzirea în Cuvântul Său. Iată domeniul în care trebuie să fii categoric, să îl aperi fără compromis, deoarece ai crezut pentru Dumnezeu nu pentru oameni, deci trebuie să trăiești pentru El nu pentru sine sau viața altora.

Comentarii (5)

A scris a_Lexus la 13/11/2015 - 21:37:49

E bun articolu. Multumesc.
Limbaju insa , tipic pentru multi crestini prea inradacinati in religie. Asta era bine spus acum 2 mii de ani pentru oamenii de atunci. Acum mintea e alta. Ar trebui sa schimbam limbaju , lasind acelasi mesaj.

A scris bobo12 la 05/12/2015 - 05:41:16

mulțumesc de apreciere

A scris ioan7 la 18/04/2016 - 19:19:44

Nush cum e in Moldova,dar la mine,cand auzi ceva de genu' te gandesti la terte persoane care merg din usa in usa cu pliante si oferte cat mai atragatoare in incercarea de a te face membru al bisericii lor sau ce-o fii.Oricum,cum a spus si persoana de mai inainte,mesajul e bun,doar ca putin cam ne-la locul lui 😃.Planificarea,eu zic ca viata e facuta sa fie traita nu invatata,cat despre religie,are si ea rolul ei care e foarte important,dar nu cred ca are legatura cu planificarea.
P.S.:Ortodox sper.

A scris Alidda la 03/05/2016 - 20:02:27

Ioan, e un articol al unui membru ai Martorilor lui Iehova, deci nu e ortodox. Am remarcat şi eu problema aceasta - ortodocşii se tem parcă să-şi studieze credinţa, să vorbească despre ea, să o trateze ca pe ceva real, de zi cu zi. Nu vorbesc despre atei sau despre cei indiferenţi - ei au poziţia lor, ci despre cei care atunci când au o problemă - aleargă la biserică, care îşi botează copiii, sunt ei înşişi naşi de botez, sărbătoresc Crăciunul şi Paştele etc., însă nu conştientizează profunzimea a ceea ce ei trăiesc doar ca pe un ritual tradiţional, deseori superficial, şi nu ca pe o realitate şi un mod de viaţă. Astfel ne pomenim că oricine vorbeşte despre Dumnezeu sau Biblie este membru al vreunei confesiuni ne-ortodoxe, ceea ce e un lucru straniu.

A scris bobo12 la 16/06/2016 - 05:21:56

nu sunt martor al lui Iehova, dar Alidda are dreptate - e straniu să vorbești despre creștinism cu creștinii

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!